"Secretele"  Porsche

"Secretele" Porsche

La sfârșitul anului 2018, în Grupul Porsche erau angajate 32.325 de persoane, un plus de 2.548 de angajați față de anul precedent. Și nu există vreun semn de oprire a creșterii.

În următoarele luni, compania intenționează să angajeze peste 1.000 de persoane calificate, doar pentru producția Taycan și a derivatului său, Taycan Cross Turismo, primele mașini sport electrice care ies pe poarta fabricii din Zuffenhausen, Germania. Producția de Taycan va genera, în total, 1.500 de noi locuri de muncă. Gigantul german va avea de unde să aleagă, fiindcă primește, anual, peste 160.000 de cereri de angajare.

Producătorul de automobile sportive se mândrește cu o rată de fluctuație a personalului de 0,7 la sută, în 2018, dar și cu faptul că și-a dublat forța de muncă din 2012, cu mileniali (născuți între 1980 și 1995) sau angajați și mai tineri. Aceștia reprezintă peste 50 la sută dintre angajații actuali ai Porsche. Potrivit conducerii companiei, un obiectiv strategic crucial este creșterea ponderii de femei angajate: ele reprezentau doar 12 la sută din total, în 2012, pentru ca procentul să fie acum de 16 la sută. În schimb, numărul femeilor aflate în funcții de conducere s-a triplat.

Parametrii stabiliți pentru promovarea femeilor sunt integrați în acordurile de obiective pentru directorii tuturor departamentelor executive. Valorile implicite se bazează pe proporția femeilor din categoria superioară de salarii din fiecare departament și contribuie la asigurarea echității politicii de promovare a femeilor și bărbaților. “Ca să avem mai multe femei în funcții de conducere, trebuie să asigurăm permanent crearea unei rezerve noi”, explică Andreas Haffner, membru al Comitetului Executiv responsabil pentru HR și Afaceri Sociale la Porsche.

Instruirea este primul pas în atingerea acestui obiectiv. Deja, ponderea femeilor participante la cursurile de formare tehnică a crescut de la șase la 30 la sută, în ultimii ani. Următorul pas este acela de a recruta angajate calificate. Pentru cel puțin 21 la sută din posturile disponibile în 2018, s-au putut recruta femei.

Per ansamblu, Porsche și-a sporit atractivitatea ca angajator și în 2018, lucru confirmat de numeroase clasamente, dar și de sondajul de opinie în rândul angajaților, din 2018: 94 la sută dintre ei consideră că producătorul de mașini sportive este un angajator atractiv.

Porsche supraveghează dezvoltarea angajaților de la toate nivelurile, ca parte a conceptului de “învățare pe tot parcursul vieții”. De altfel, peste 650 de persoane angajate cu contracte temporare au migrat, anul trecut, către contracte permanente. În plus, 80 la sută din pozițiile de conducere ocupate în 2018 au fost acoperite cu angajați proprii.

 

AngajatorulMeu.ro